Sorteaza doar ce te intereseaza:

Bancuri

Top of Page

joi, 26 iunie 2008

Alimentele care înving stresul

Consumatorii de varză sunt mereu binedispuşi
Un meniu bogat în legume, fructe, seminţe şi cereale limitează efectele oboselii

Orezul brun, ţelina, varza, migdalele sau seminţele de susan introduse în dietă ajută organismul să facă faţă solicitărilor cotidiene.

Agitaţia cotidiană, priorităţile profesionale şi financiare secătuiesc organismul de vitamine, minerale şi enzime. În astfel de situaţii apar diverse simptome specifice stresului: creşte tensiunea arterială, dereglările digestive, neliniştea şi insomniile.

Dr. Gillian McKeith, apreciat medic nutriţionist şi director al renumitei McKeith Clinic din Londra, Marea Britanie, pledează în cartea sa, „Eşti ceea ce mănânci", în favoarea unui program nutriţional alcătuit anume pentru a menţine sănătatea.

În acest sens recomandă alimentele care trebuie incluse în dieta noastră cotidiană care să limiteze efectele stresului.

1 Orezul brun. Prin consumul acestei cereale bogate în carbohidraţi, în organism se instalează buna dispoziţie şi vigoarea, datorate, mai ales, serotoninei, prezente în bobul acestei specii de orez. Cei care includ în dieta lor mai mult orez brun se bucură de o energie susţinută.

2 Ţelina conţine substanţe care scad tensiunea arterială, cresc diureza şi combat litiaza renală. O salată de ţelină, consumată seara, la cină, alungă insomniile şi induce un somn odihnitor.

3 Varza este o sursă de vitamine antioxidante - A, E şi C - care combat stresul. De asemenea, serotonina rezultată în urma unor procese chimice din corpul nostru contribuie la ridicarea moralului, înlăturând stresul.

4 Fructele de pădure în general au efecte antistres.Trebuie să mâncăm mure şi zmeură, de exemplu, care sunt foarte bogate în Vitamina C şi magneziu. Aceste tonice naturale înlătură epuizarea psihică şi incertitudinile.

5 Usturoiul. Alicina, substanţă prezentă în compoziţia sa, are un impact puternic asupra tensiunii arteriale pe care o aduce la limite normale. În plus, alicina combate colesterolul, are proprietăţi antivirale şi contribuie la instalarea confortului psihic.

6 Sparanghelul verde conţine elemente regeneratoare pentru rinichi, ficat, piele, oase şi ligamente. Enzima antioxidantă pe care o conţine - glutatoina- protejează ficatul şi-l ajută să funcţioneze în parametrii normali.

7 Şi migdalele sunt o sursă valoroasă de magneziu, acesta metabolizează acizii graşi esenţiali, reponsabili de funcţionarea sănătoasă a celulelor în organism. Dacă nivelul acestui mineral este scăzut în corpul nostru, atunci creşte tensiunea arterială, intervin anxietatea şi insomniile.

8 Seminţele de susan conţin mult zinc. În momentele solicitante, organismul consumă mai mult zinc - esenţial pentru metabolismul acizilor graşi şi pentru producerea serotoninei.

9 Avocado, un fruct care adună în miezul său 14 minerale, stimulează creşterea şi regenerarea celulelor roşii. Concentraţia mare de fier din compoziţia sa combate astenia. Lipsa fierului este şi cauza esenţială a epuizării fizice şi a stării de oboseală.

Niciun comentariu: